schrodingerscatgirl

Totul merge mai departe

http://biancapantiru.wordpress.com 

Gata, shutted down blog . 

Iar m-am dezamagit . 

Imi doresc uneori o infinitate. O infinitate de siguranta..

Si ca prin orice vis ce-mi poate tulbura somnul, sa nu se strecoare niciun fior, nicio urma de tristete sau regrete.

In fiecare zi sa incep un inceput, mereu alaturi de tine si sa ma tii de mana cand vom pasi pe Insulele Seychelles , sa fii acolo cand imi traiesc cel mai mare vis al meu. Sa fii si sa ma iubesti, la fel, sa pot sa plang din nou, de fericire.

Maine-mi promit sa caut si eu cuvintele si sa le innec in glasul stancilor ce stau izbite de valuri, mereu albe si sa-mi cos din fiecare melodie ce mi se aseaza un timp pe suflet, o haina ce sa ma aline dimineata.

Imi doresc infinitatea ta sa mi se aseze pe umeri si sa-ti simt mirosul, perindandu-mi in suflet fiecare parte din ce esti, in timp ce tu si eu privim in luna.

TU si totul .

Ma pierd.. in tine.

Si mi-e frica sa ma arunc, cu ochii inchisi, dar stiu ca tu ma astepti si n-o sa cad.

Si l-as numi doar extaz ce simt cand ma saruti si doar o lume noua, ce-si deschide portile in fiecare zi, catre noi, NOI.

Catre noi si doar atat, caci imi ajunge. 

 

 

Mi-as dori ca acum, in aceasta insemnare, sa las un loc liber , un spatiu mare, cred ca doar asa as putea descrie ce simt acum.

 

Un spatiu mare, un spatiu care a mai fost lasat gol, a fost lasat gol o gramada de timp si a durut asa de tare cum te doare stomacul daca nu mananci un an. Mori, nu? Am murit si eu, doar ca oamenii cand mor psihic, mor doar bucati din ei, nu mor in totalitate si uneori, isi mai pot reveni, uneori.. Le moare incet copilaria, distrusa de un fat-frumos care daca ar stii ce a produs, daca ar stii cu adevarat, indiferent ce imbecil ar fi, ar ramane socat. Doar de i-ai putea arata ranile si cat de tare sangerezi.

 

Lume moarta, lume nepasatoare. Aici traim.

 

Si as vrea din tot sufletul sa-i iau uneori pe rand si sa vorbesc cu ei, stiu ca as putea convinge un om sa se schimbe, nu mult, nu peste noapte, dar as putea sa-i schimb putin conceptiile. Dar cum sa iau toti oamenii la rand? Nu pot sa fac nimic.

 

Si spatiul s-a umplut, din nou, cand am acceptat cu adevarat faptul ca nu va mai fi umplut niciodata de aceeasi persoana si ca, de fapt, nici nu-mi mai doresc asta. Dar cel ce umple din nou spatiul, il umple cu altceva, nu foloseste fluturi visinii, ci albastrii si atunci cand fug si fluturii albastrii, nu pot spune ca sunt obisnuita ca spatiul sa fie gol, eram obisnuita doar fara fluturii visinii.

 

Seni Seviyorum pe limba mea, chiar daca uneori pare totul ca sta intr-un fir de ata.

 

 

Cand tu esti nimic, nimic e totul si cand nimic e totul, tu esti nimic.

De, ne invartim in aceleasi sfere lipsite de culoare si avem o pensula si cutii cu culori. Toate nuantele posibile. Si ne coloram sferele, cand altii se aseaza pe cutiile cu culoare si incearca sa atinga tavanul sferei. Nu. Ei nu stiu ca sunt culori in cutii, dar noi le deschidem, le adulmecam mirosul si inmuiem pensula in culoare, pentru a desena cerul pe partea deasupra a sferei. Noi nu vrem sa iesim din sfera pentru ca pe langa faptul ca nu e posibil, nici nu ne pierdem timpul cu asta. Eu desenez un nor, tu Soarele, iar mai apoi pictezi tu doi stropi de ploaie, iar eu razele.

Si uite cum sferele noastre au culoare. Si atunci ce? Atunci ne culcam pe spate si ne uitam pe cer, cerul nostru, cerul facut de noi si singurul care ne poate duce catre libertatea deplina, imaginatia. Cu tine, totul e posibil.

Seni Sevyiorum.

Am pasit in orasul prafuit, plin de masini agitate, pe la ora 11 si un pic, am inchis usa de la masina, am tras aer in piept si am zis sa-i fac fata lumii. La colt de strada, femeile vand flori. Nu tin cont de cele peste 30 de grade cate sunt afara, nici de vreun trecator, ci doar de faptul ca au de vandut niste flori. Lumea se apropie, admira, intreaba de pret si pleaca. Din cand in cand se mai opreste cate un tinerel in drum catre prietena si-i cumpara o floare, un buchet de flori, un ghiveci.

La coltul urmator, imediat la intrare in piata, un barbat vine fructe. Lumea vine, priveste, intreaba de pret, unii cumpara, altii nu.

Un el si o ea, doi batranei la vreo 70 de ani, se tin de mana..Se vede ca ea si-a petrecut putin timp in fata oglinzii inainte sa iasa din casa, are parul aranjat, vopsit chiar, pentru a mai ascunde din ani. Cateva inele de aur si o bratara atarna pe mana batranei, aceeasi mana ce e strans tintuita in mana lui. El a lasat anii sa-i treaca si prin par, si prin piele, insa paseste incet, cu grija parca sa nu apese prea puternic pamantul, tinand-o de mana.

Totul se deruleaza in reluare, pasesc cu teama, pentru ca nu-mi permit altfel, nu-mi doresc sa le stric sfera de fericire, nici macar atingandu-i din greseala. Eu fac un pas, ei inspre mine, isi ridica amandoi capul in acelasi timp si-si atintesc ochii in ochii mei, ma privesc cu ochii mari, luandu-ma ca pe un oricare om din Timisoara, un om sters de praf, de anturaj, cu concepti stricate si iremediabile.

Mai fac trei pasi, ajung in dreptul lor, ei continua sa ma priveasca, pasind incet, tinandu-se de mana. Eu nu mai pot sa-i privesc, imi aplec capul, trec prin dreptul lor, mi-l ridic din nou si-i simt parfumul ieftin cumparat de la taraba de pe colt.

Ma opresc.

Ma uit inapoi, ei merg in continuare. Doua fete trec pe langa mine, se uita la un buchet de trandafiri si pleaca mai departe. Aceeasi femeie vinde flori si acelasi barbat vinde fructe. Toti sunt ocupati, toti au datoria lor, toti sunt condusi, parca, de un terorist ce nu le permite sa se opreasca si sa se mire de privirea celuilat, de imbracamintea celui din jur, sa se uite macar in dreapta, daca nu cumva rasare soarele. 

Nu stiu voi ce faceti, dar eu am obosit. Vreau sa am asez in mijlocul drumului, in fata bisericii din 700 si sa ma uit la nori. Vreau sa aud o singura persoana ca ma intreaba: va duc undeva?

Vreau.

Mi-au ramas batranii in cap, oare au ajuns bine acasa?

  

 

 

Si ce daca sunt altfel ? Macar sensibilitatea mea ma diferentiaza intr-o lume superba, distrusa de oameni morti, ca voi.

Si ce daca stiu ce-i aia sa fiu trista si fiecare privire aruncata asupra mea a fiecarui necunoscut e ca un cutit ascutit care ma taie ? 

Muriti voi, in lumea voastra, eu macar traiesc in a mea.